Unde se află cel mai precis ceas din țară? Are o eroare de doar două secunde la 2.000 de ani

Cel mai precis ceas din țară, un ceas atomic, funcționează în sala de plen a Senatului României, inaugurată la începutul sesiunii din 2004.

„Continuăm cu seria lucrurilor mai puțin cunoscute din Senatul României. Știați că în sala de plen a Senatului se află un CEAS ATOMIC? Este cel mai precis ceas din țară. Este potrivit direct prin stația de referință din Greenwich, de la Big Ben-ul din Londra și are o eroare de doar 2 secunde la 2000 de ani”, au anunțat, sâmbătă, pe contul de Facebook, reprezentanții Senatului.

Potrivit relatărilor presei din 2004, când a fost inaugurat noul spațiu al Senatului în Palatul Parlamentului, ceasul a fost asamblat în România, dar are componente elvețiene și este garantat 400 de ani.

Sala de plen a fost inaugurată în anul 2004, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Primului Senat al României şi de la instituirea sistemului bicameral.

Istoria construcției

Începând cu anul 1980, până momentul Revoluţiei din 1989, clădirea Palatului Parlamentului era terminată în proporţie de 60%. Lucrările au continuat între 1992 – 1996, dar într-un ritm mai lent.

În anul 1993, printr-o Hotărâre a Camerei Deputaţilor8 s-a stabilit mutarea activităţii Camerei de la Palatul Patriarhiei la Casa Republicii. Un an mai târziu, în 6 mai 1994, printr-o altă Hotărâre a Camerei Deputaţilor în acest edificiu a fost înfiinţat Centrul Internaţional de Conferinţe.

În prezent găzduiește Camera Deputaţilor, Senatul, Consiliul Legislativ și Curtea Constituţională, potrivit datelor publice.

Palatul Parlamentului era cunoscut, înainte de 1989, iniţial sub denumirea de Casa Poporului, apoi Casa Republicii. Situată pe Dealul Arsenalului, clădirea are 12 niveluri, în jur de 1.000 de încăperi.

Clădirea poate fi văzută din orice punct al Bucureştiului, iar de pe acoperiş se pot observa Munţii Carpaţi şi fluviul Dunărea, potrivit prezentării Centrului pentru Organizare și Promovare Evenimente al Senatului.

Potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, Pornind de la o idee mai veche, clădirea Palatului Parlamentului a fost construită în vremea lui Nicolae Ceauşescu într-o perioadă cu mari privaţiuni economice. Tendinţa dictatorului era, pe de o parte, de a concentra într-o singură clădire toate organele centrale ale statului,  iar pe de alta, Ceauşescu îşi dorea o locuinţă sigură din punct de vedere seismic, care să reziste şi unui eventual atac nuclear.

În urma campaniei de urbanizare, la scurt timp după cutremurul din 19775, şi a prieteniei cu Kim Ir Sen, conducătorul Nord Corean, Ceauşescu a iniţiat planul de a construi un nou centru politico-administrativ, pe zona dealului Uranus, partea înaltă a cornişei Dâmboviţei confirmată de specialişti ca fiind sigură pentru construcţia unor clădiri monumentale.

Astfel, începând cu 1980 s-a demolat o suprafaţă reprezentând a cincea parte din Bucureşti (4,5 km lungime şi 2 km lăţime), suprafaţă echivalentă cu câteva arondismente ale Parisului sau cu suprafaţa Veneţiei6.

Deşi proiectul iniţial avea 80.000 mp, Casa Poporului a avut o arie desfăşurată de 5 ori mai mare.

Au fost distruse 20 de biserici, 8 au fost translatate, 10.000 de locuinţe au fost demolate, iar peste 57.000 de familii au fost evacuate. Au fost demolate: Mănăstirea Văcăreşti, Dealul sacru pentru istoria Bucureştiului de la Mihai Vodă, Spitalul Brâncovenesc, primul institut medico-legal din lume, Hala Unirii, Opereta din Piaţa Senatului, Arsenalul Armatei şi Muzeul Militar Central.

Deoarece soţii Ceauşescu nu pricepeau planurile de arhitectură, erau construite din polistiren machete la scara de 1/1000 a întregului Bucureşti, cu străzi, pieţe, blocuri, case şi monumente, redate în relief şi cu anumite detalii. Peste această machetă, era un pod rulant, pe care soţii Ceauşescu se plimbau şi dădeau indicaţii. Macheta era modificată după fiecare vizită a celor doi, potrivit sursei citate.

Câte materiale au fost folosite

Din punct de vedere arhitectural, Palatul Parlamentului este una dintre cele mai controversate clădiri din România: Anca Petrescu o identifica cu Palatul Buckingham din Londra şi Palatul Versailles din Franţa, iar arhitecţii vremii cu „micul Phenian”, având un stil eclectic, încărcat de elemente contradictorii.

Potrivit sursei citate, clădirea, în viziunea Ancăi Petrescu, se împarte în 3 registre principale: primul registru – zona sălilor principale, a galeriilor şi a cabinetelor; al doilea registru – zona de birouri; al treilea registru – belvedere, cu câte trei săli pe fiecare etaj.

În prezent, clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 365.000 metri pătrați şi ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume.

Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 metri, lăţime – 245 metri, înălţime – 84 metri (peste cota 0), adâncime 16 m (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 mp.

Conform datelor oficiale, clădirea a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care : 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 mc esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de mc de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele.

Întreaga construcţie este rezultatul efortului a peste 100.000 de oameni, cu  aproape 20.000 de muncitori ce lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. De asemenea, între anii 1984 – 1990, 12.000 de soldaţi au participat la construcţie, arată sursa citată.